Skip to main content

Smartedu

Confederația Caritas România Caritas România

„Ce este de făcut când sunt contactat de o persoană străină în mediul online?”

La răspunsurile oferite de copiii care au participat la studiul Caritas despre siguranța pe internet s-a observat o diferență între cele oferite de copiii care au fost deja contactați de persoane străine și cei care încă nu au astfel de experiențe.

Răspunsurile celor trecuți printr-o astfel de experiență consideră într-o mai mare măsură că trebui să reacționeze într-un fel sau altul la mesaj, în timp ce la răspunsurile celor care nu au fost contactați se poate vedea că nu ar reacționa aproape deloc. În schimb, cei necontactați ar apela mai degrabă la un adult de încredere față de cei care au fost contactați de persoane străine sau necunoscute.

Pandemia provocată de virusul SarsCoV2 a plasat forțat mulți copii din medii defavorizate într-o lume nouă pentru care nu au fost pregătiți – în lumea virtuală a internetului. Cifrele prezentate provin dintr-un studiu efectuat de Confederația Caritas România în 22 de centre de zi din zece județe. Peste 780 de persoane au răspuns la întrebările din chestionarele studiului.

Studiul face parte din proiectul „În lumea virtuală – Educație inteligentă și sigură”, prin care Caritas România dorește să asigure copiilor din centrele sale de zi accesul la internet în condiții sigure.

Pentru a citi studiul, accesați:

https://caritasromania.ro/wp-content/uploads/2021/12/Baseline_RO.pdf