
“Eu cred că Moș Crăciun ne-a trimis aceste tablete pentru că știa ca îmi doresc una. Mă bucur ca le-am primit și putem să lucrăm pe ele în centru. Îmi doream o tabletă pentru că și prietenii mei au. Mă ajută să aflu lucruri noi, să mă joc și să învăț mai bine. Nu am avut niciodată o tabletă, doar telefon pe care îl împart cu frații mei. Sunt foarte fericit că pot învața cum să lucrez pe tabletă, cred că este mai performantă decât un telefon”, ne-a declarat Andrei, 8 ani, elev în clasa a II a și beneficiar centrului de zi Caritas din Bacova, jud. Timiș.
În cadrul proiectului „În lumea virtuală”, 15 centre de zi și afterschool Caritas au fost dotate cu echipamente IT (laptop-uri, tablete, tabla inteligentă, calculatoare RaspberryPi). Copiii care frecventează centrele Caritas vor avea astfel acces la activități de educație online și vor învăța să folosească internetul în mod responsabil și în condiții de siguranță.
„Această tablă interactivă reprezintă un instrument ideal care contribuie la educația copiilor din cadrul Centrului Don Bosco din Iași, facilitându-le mult procesul de învățare”, explică Margareta Ferenț, coordonatoarea centrului. „Este o cale care le asigură accesul la școala online, activitățile educaționale devenind pentru ei mai atractive și interesante. Astfel, copiii au șansa de a păși plini de curiozitate în lumea virtuală, descoperind tărâmul cunoașterii. Investind în educație, construim împreună un viitor mai bun al omenirii!”
Proiectul „În lumea virtuală – Educație inteligentă și sigură” este implementat de Confederația Caritas România în parteneriat cu Caritas Alba Iulia, Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, Caritas Eparhial Cluj, Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași, Caritas Eparhial Oradea, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare și Federația Caritas a Diecezei Timișoara. Proiectul are ca scop asigurarea accesului beneficiarilor centrelor de zi Caritas la educația online și îmbunătățirea siguranței copiilor pe internet.